Greuceanu

În secţiunea BD/Comics am postat primele pagini din basmul Greuceanu, versiune BD cu la fel de multe şanse de finalizare ca pânza Penelopei. Format A4, tuş cu pretenţii de pseudo-gravură.

Un basm superb şi diferit de aproape toate celelalte, de asta l-am şi  ales. Presupun că-l ştiţi - într-o vreme era predat în şcoală, apoi nişte imbecili l-au scos din programă - aşa că o să scriu aici pe scurt câteva din treburile care nu sar în ochi la prima vedere, cum ar fi vechimea. Litania cu care încep basmele culese de Ispirescu în zona Vrancei a fost analizată (nu numai, dar în cel mai pertinent mod) de Vasile Lovinescu. Versul "pe când se băteau urşii în coadă" s-ar referi la Ursa Mare şi Ursa Mică, ale căror "cozi" s-ar fi aflat în opoziţie simetrică, de-o parte şi de alta a Stelei Polare, cam acum 2500 de ani. Mi se pare o variantă mai inteligentă decât să-l asociezi cu "pe când ursul avea coadă" al lui Creangă şi să decizi astfel că sunt la fel de fabuliste ambele şi gata. Încărcătura simbolică a Greuceanului trece dincolo de astfel de naivităţi.

În primul rând, povestea are o simetrie perfectă:

- Eroul parcurge un circuit pornind de la cetatea Împăratului şi revenind la ea. Jumătate din acţiune se desfăşoară pe întuneric, jumătate pe lumină.

- Înainte de a recupera Soarele şi Luna, Greuceanu are de ucis trei zmei; după aceea, trei zmeoaice.

- În bezna din prima jumătate, o întâlnire luminoasă, la fierăria condusă de Faurul Pământului; pe lumină, o întâlnire întunecoasă, cu Dracul. Alternanţa asta face ca întreaga poveste să semene cu simbolul chinez Yin-Yang.

Aspectul ăsta simetric se regăseşte şi în cuplul simbolic Soare-Lună, răpiţi de zmei. Aşa că am pornit povestea cu un alt simbol care le uneşte, unul care apare şi în sculptura şi arta decorativă românească, dar era familiar şi alchimiştilor: Sol-Luna sau Soluna.

Apoi, chiar eroul. Majoritatea basmelor din toată lumea au ca personaj principal un tânăr/o tânără, care trebuie să parcurgă o cale lungă şi plină de încercări pentru a se forma ca eroi, a-şi confirma valoarea, a acumula experienţă şi maturitate şi a-şi dovedi vitejia.

În cazul nostru Greuceanul e prezentat de la început ca "viteaz". Nu e un puştan plecat în lume să caute experienţă, ci un bărbat matur care o are deja. Probabil e şeful unei frăţii,   din cele ascunse, care activează departe de ochii lumii, aşa cum la noi mai subzistă Junii din Sibiu şi din Şcheii Braşovului ori Căluşarii - organizaţii tainice, cu ritualuri şi semne de recunoaştere proprii (o să mai revin asupra aspectului ăstuia). "Greucean" nu e de fapt un nume propriu, ci desemnează o funcţie, probabil funcţia şi gradul suprem în ierarhia frăţiei respective. Are sens de persoană importantă, cu greutate. Şi "viteaz" e un titlu de respect - au existat şi există încă ordine cavalereşti în denumirea şi ierarhia cărora figurează titulatura sau gradul deViteaz.

Ah, încă ceva: în Vrancea, sătenii care sapă via pe coastele munţilor dezgroapă frecvent oase şi cranii foarte vechi şi de mărimi neobişnuite. Muzeul unui sat din zonă deţine două astfel de schelete asamblate, de bărbat şi femeie, de aproximativ 2,40, respectiv 2,25 metri. Localnicii numesc relicvele "oase de greuceni" ...

Faurul, un "năzdrăvan" cu puteri supranaturale, pare să confirme vechimea basmului. La finele epocii bronzului e normal ca primii fierari, care stăpâneau o tehnologie nouă pe care o protejau extrem de sever, să fi fost priviţi ca deţinând puteri magice.


Evident, nu încerc aici să impun o interpretare ca fiind singura valabilă. Povestesc numai ce m-a fermecat pe mine la basmul ăsta, de m-am legat de el de mai bine de zece ani.

 Mai multe, în secţiunea BD, pe măsură ce postez paginile.